Distanţarea socială

SMN – 11 / 2020

Dragi prieteni, nu este greu de imaginat că termenul negativ al anului 2020 este „distanţare socială”. Prin decret trebuie să ne distanţăm social şi nu avem voie să dăm mâna sau să ne îmbrăţişăm. La serviciile divine trebuie să menţinem distanţa şi să cântăm împreună doar de la distanţă. La cumpărături purtăm mască, ne dezinfectăm în mod regulat mâinile, strănutăm în îndoitura cotului şi ne ascundem mimica după o bucăţică de material. Astfel, fiindcă veni vorba, degenerăm în oameni fără faţă, fără expresie, aproape în fiinţe fără suflet. Totuşi depindem atât de mult de semenii noştri, de comportamentul, de reacţiile, de înţelegerea şi de compasiunea lor. Avem nevoie de o îmbrăţişare sinceră, de un cuvânt spus cu drag, de o privire înţelegătoare, de o strângere caldă de mână.
Aceste lucruri nu sunt posibile, deoarece acum este valabilă distanţarea socială. Nu vreau să pun la îndoială sensul şi importanţa acestor măsuri. Totuşi mă cuprinde un sentiment neplăcut. Unde rămâne omul – omul, în structura lui, cu suflet, duh şi trup?
Având în vedere aceasta, îmi vine gândul că Unul, şi anume Dumnezeu Însuşi, ar fi putut foarte bine aborda şi El atitudinea de distanţare. El, care locuieşte într‑o lumină de nepătruns, care este sfânt şi curat în fiinţa Lui, S‑ar fi putut distanţa de noi, dar a făcut contrariul. El a devenit Om, S‑a aplecat spre cei dispreţuiţi, i‑a vindecat pe cei bolnavi (fără să Se teamă de infectare), a stat cu cei proscrişi la masă, S‑a îndurat de cei ce au plâns, i‑a mângâiat pe cei părăsiţi şi i‑a ridicat pe cei aflaţi în suferinţă.
În contextul actual, Dumnezeu este preocupat în special de „distanţarea noastră socială” faţă de El. Acesta este păcatul care ne separă de El. Din cauza aceasta, Fiul a ales de bună voie o anumită „distanţare socială”. El a părăsit lumea desăvârşită a cerului, Împărăţia Lui veşnică, în care toţi îngerii Îi slujeau, şi părtăşia strânsă cu Tatăl. Din acest punct de vedere, El a intrat într‑o „distanţare socială” faţă de Tatăl, de Împărăţia Lui, de îngerii Lui, de domeniul Lui de influenţă şi de puterea Lui. El a luat asupra Sa vina şi păcatul nostru, a purtat crucea ruşinii, S‑a lăsat răstignit, „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n‑a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S‑a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându‑Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S‑a smerit şi S‑a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Fil. 2,6–8).
Pe crucea Golgotei, Domnul Isus Cristos a suferit cea mai gravă „distanţare socială” existentă. Prietenii Lui I‑au întors spatele, a fost scuipat şi chinuit de duşmani, a fost atacat de iad şi apoi părăsit chiar şi de Tatăl ceresc. Aceasta este „distanţarea socială” cauzată de vina şi păcatul nostru. În timp ce Dumnezeu a aplicat „distanţarea socială”, El a eliminat cauza noastră pentru „distanţare”, şi anume păcatul. „Pe Cel ce n‑a cunoscut niciun păcat, El L‑a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5,21).
Astfel putem veni din nou la Tatăl ceresc, nu doar pentru o strângere de mână sau o îmbrăţişare rapidă, un cuvânt spus cu drag sau un gest de primire, ci pentru mult mai mult. El ne cheamă să devenim moştenitorii Lui, copiii Săi pentru totdeauna. El a înlăturat „distanţarea socială”, pentru ca noi să putem fi pe vecie cu El, prezenţi la sărbătoarea unei nunţi veşnice cu Mântuitorul nostru: „Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (2 Cor. 6,18).

Vă salut cu mult drag!
Al dumneavoastră,
Samuel Rindlisbacher